Sportul m-a salvat

Acordă o notă articolului
(5 voturi)

Acum ceva timp m-am despartit de el…barbatul de care ma atasasem atat de mult, omul pe care l-am iubit cativa ani...Simteam pur si simplu cum ma scufund, cum toata Energia mea se scurge prin mine si se risipeste in Pamant, fara urma, lasandu-ma goala, greoaie, slaba, fricoasa, tremuranda, vulnerabila, fara incredere in mine, nestiind care este pasul urmator…Simteam cum tot ceea ce am mai frumos in mine, mai feminin, mai sensibil se pierde fara intoarcere.

Printre miile de intrebari care imi treceau prin minte (oare cum voi fi maine? oare voi uita sa mai fiu cum sunt eu? cine sunt eu? samd)  mi-am amintit de o povestioara absolut superba…O povestioara care mi-a mai linistit putin mintea agitata care nu se mai oprea parca.

 

Insula Sentimentelor

A fost odata o insula unde traiau toate sentimentele si valorile umane: bucuria,tristetea, stiinta,mandria inclusiv dragostea.
Intr-o zi au fost anuntate ca insula se va scufunda,si atunci toate sentimentele si-au pregatit barcile si au plecat,numai dragostea a vrut sa astepte pana in ultima clipa.

Cand insula era pe punctul de a se scufunda dragostea a cerut ajutor. Bogatia a trecut pe langa dragoste intr-o barca luxoasa,dragostea i-a zis:
- Bogatie poti sa ma iei si pe mine?
Bogatia i-a raspuns:
- Nu pot,am prea multi bani aur si argint si nu mai ai loc!

Atunci dragostea ceru ajutorul mandriei care trecea intr-un vas superb.
- Mandrie te rog frumos poti sa ma iei si pe mine cu tine?
- Nu pot dragoste pentru ca aici totul e perfect si ai putea sa-mi strici barca!

Dragostea dezamagita intreba tristetea...
- Tristete lasa-ma te rog sa vin cu tine!
- Dragoste sunt atat de trista incat vreau sa fiu singura...

Bucuria trecu pe langa dragoste dar cum era asa multumita nu a auzit vorbele dragostei. Parca din senin auzi o voce "vino dragoste te iau cu mine!" Era un batran care i-a vorbit. Dragoste era atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa ceara numele batranelului,batranul cum ajunse la tarm pleca imediat. Dragostea si-a dat seama cat era de indatorata si intreba stiinta cine a ajutat-o...
- Era timpul! a raspuns stiinta.
- Timpul?! Dar de ce m-a ajutat timpul?

Stiinta plina de inteligenta ii raspunse:
- Pentru ca doar timpul e in stare sa inteleaga cat de importanta este dragostea in viata

 

Eu ma scufundam precum Insula Sentimentelor, eu eram Insula Sentimentelor…exact asa simteam, parasita de toti si de toate.

Au fost zile in care mintea mea se blocase in acele ganduri, zile in care ENERGIA MEA se pierdea continuu. Ce risipa de Energie! Stateam in casa, ma inchideam in mine, voiam sa fiu singura…simteam ca innebunesc…Apoi ceva a explodat in mine, a erupt pur si simplu. Poate pentru ca ajunsesem sa nu ma mai suport deloc in starea aia de moleseala? poate pentru ca ma saturasem de atata tristete? si pentru ca pe corp au inceput sa imi apara fel si fel de bubite si cosusi? Sufletului meu parca ii venea sa urle disperat: VREAU SA ALERG! VREAU SA FUG! VREAU SA OBOSESC! VREAU SA UIT! VREAU AFARA! VREAU SA FAC SPORT!

Asa a inceput totul…Am inceput sa alerg singura in parc, in natura, in aer liber, in soare! Voiam singura, sa ma detasez, pentru a uita, pentru a ma regasi, pentru a fi eu cu mine, cu gandurile mele, cu muzica mea, in ritmul meu…nu simteam nevoie de altcineva…voiam sa fiu libera. Asa m-am facut eu bine, iar SPORTUL M-A SALVAT, sportul m-a reenergizat, mi-a redat tonicitatea si puterea pe care le credeam pierdute, m-a umplut iarasi cu energie buna, cu lumina si mi-a readus zambetul pe chip…optimismul, increderea in fortele mele, in mine.

Asadar...PE MINE, pana a ma salva Iubirea, cred ca m-a salvat sportul...si ii voi fi pururea recunoscatoare.

P.S. Si acum, dupa ceva ani, ani in care am facut constant sport (fie singura sau cu cate o prietena), ma intreb: Oare nu cumva facand sport am descoperit ca iubirea pentru un barbat nu este IUBIREA?

Semnat M. (23.09.2013)

sus